It's time to grow THE UPGRADE SESSIONS
Timișoara

Singurul eveniment premium despre mediul de afaceri din industria fitness din România, unde vei primi, în sfârșit, informații, strategii și sfaturi pe care le poți implementa cu ușurință la clubul tău de fitness, fără bugete uriașe.

Reunim lideri și experți în industria fitness din România, de la care vei primi informații, strategii și sfaturi pentru clubul tău de fitness.

Primul eveniment THE UPGRADE SESSIONS

Aceste sesiuni sunt dedicate exclusiv celor care activează în industria de fitness, accesul fiind pe bază de înregistrare online. Primul eveniment din această serie a avut loc miercuri, 5 octombrie, la Timișoara, și a reunit aproximativ 70 de operatori din România.

În cadrul evenimentului de o zi, cu prezență fizică, le-am arătat participanților cum pot să-și dezvolte clubul de fitness, să mărească profiturile și să creeze experiență extraordinară pentru membrii săi.

Astfel pe scenă a urcat Kent Orrgren, președintele asociației RomaniaActive, care a discutat despre reușitele asociației de până acum, proiectele de viitor și situația sectorului românesc de fitness în contextul european. Apoi, Cosmin Șorban, membru fondator RomaniaActive, a discutat despre importanța unei comunități strânse pentru operatorii de fitness și de ce este important ca toate cluburile să aibă o voce comună care să le apere interesele.

Apoi, George Damian, CEO și co-fondator UPfit.cloud, a oferit celor prezenți câteva idei practice pentru a crește numărul de membrii și a organiza mai ușor recepția unui club. În continuare a urcat pe scenă Gabriel Vasilescu, Executive Manager MOVE ON Romania, care a discutat despre importanța educației în Personal Training și impactul asupra vânzărilor, iar Anca Vitan, Șef Agenție Banca Transilvania, a detaliat modalitățile prin care banca poate ajuta antreprenorii din industria fitness.

După-amiaza, colegul nostru Cosmin Turcu, Sales Manager la UPfit.cloud a discutat despre cum să utilizezi abonamente de test ca să crești vânzările, iar Marius Tudor, Director Comercial Matrix România, a oferit idei despre cum să optimizezi vânzările la un club de fitness. La final, colega noastră Alexandra Săndoiu, Marketing Manager la UPfit.cloud, a oferit o serie de idei despre cum să utilizezi clasele de group fitness pentru a mări rata de retenție, iar în încheiere a avut loc o dezbatere cu Liviu Istrătescu, CEO Live4Fit Buzău, despre cum să construiești o sală de fitness complet automată.

Learn

Participi la seminarii de training cu informații practice

Grow

Descoperi idei noi care te vor ajuta să îți dezvolți afacerea

Network

Întâlnești oameni din industria de fitness din România


agenda

agenda evenimentului

The Upgrade Sessions Timisoara

Hai și tu la prima ediție a Fitness Business Romania – The Upgrade Sessions la Timișoara și Brașov. Timp de aproximativ opt ore, se vor desfășura prezentări, paneluri și sesiuni de întrebări și răspunsuri, timp în care ne dorim să înveți cât mai multe despre industria de fitness și să găsești toate răspunsurile la probleme cu care te-ai confruntat până acum la clubul tău.

Locurile sunt limitate la 50 de participanți pentru fiecare eveniment.

Participanții vor primi acces gratuit și exclusiv la toate înregistrările evenimentelor, materiale educaționale și alte surprize.

09:30 - 10:00

Înregistrare participanți

10:00 - 10:30

Viitorul fitnessului în România

Kent Orrgren, Președinte RomaniaActive

10:30 - 11:00

Puterea parteneriatului pentru creșterea industriei de fitness din România

Cosmin Șorban, membru fondator RomaniaActive

11:00 - 11:15

Pauză de cafea

11:15 - 11:50

RETENȚIA MEMBRILOR - secretul pentru o sală de fitness de succes

George Damian, CEO UPfit.cloud

11:50 - 12:25

Importanța educației în Personal Training și impactul asupra vânzărilor

Gabriel Vasilescu, Executive Manager MOVE ON Romania

12:25 - 13:00

Cum poate banca să ajute un club de fitness să se dezvolte

Anca Nicoleta Vitan, Manager Agentie
Banca Transilvania

13:00 - 14:00

Pauză prânz

14:00 - 14:35

Abonamentele de test: cum să le folosești eficient ca să îți crești vânzările

Cosmin Turcu, Sales manager UPfit.cloud

14:35 - 15:10

Angajarea și trainingul echipei de vânzări

Marius Tudor, Director Comercial Matrix România

15:10 - 15:30

Pauză de cafea

15:30 - 16:00

Retenție prin group fitness: modalități de a mări prezența la clase începând de mâine

Alexandra Săndoiu, Marketing Manager UPfit.cloud

16:00 - 16:30

STUDIU DE CAZ: Cum să creezi o sală de fitness complet automată

Dezbatere cu Liviu Istrătescu, CEO Live4Fit Buzău

16:30 - 16:40

Concluzii și încheiere eveniment

speakers

Experți și lideri din industria fitnessului

Experți și lideri din sectorul fitnessului au fost prezenți pe scenă pentru a oferi sfaturi, idei și răspunsuri pentru dezvoltarea sălilor de fitness.

Kent Orrgren

Kent Orrgren

Președinte RomaniaActive

Cosmin Șorban

Cosmin Șorban

Membru fondator RomaniaActive

George Damian

George Damian

CEO UPfit.cloud

Gabriel Vasilescu

Gabriel Vasilescu

Executive Manager MOVE ON Romania

Anca Nicoleta Vitan

Anca Nicoleta Vitan

Manager Agentie

Cosmin Turcu

Cosmin Turcu

Sales manager UPfit.cloud

Marius Tudor

Marius Tudor

Director Comercial Matrix România

Alexandra Săndoiu

Alexandra Săndoiu

Marketing Manager UPfit.cloud

Liviu Istrătescu

Liviu Istrătescu

CEO Live4Fit

locație deosebită

Eveniment premium într-o locație deosebită

Eveniment unic în România, cu prezență fizică, dedicat exclusiv afacerilor din domeniul fitness.

Iulius Congress Hall

Sala Mozart,
Strada Aristide Demetriade,
nr. 1,etajul 1, 300088 Timişoara, judetul Timis, Romania

www.iuliuscongresshall.ro
puterea parteneriatelor

Partenerii evenimentului

Eveniment unic în România, cu prezență fizică, dedicat exclusiv afacerilor din domeniul fitness. Vei avea acces la cei mai bine pregătiți oameni din fitness, care își vor împărtăși experiența și lecțiile de business pe care le-au învățat de-a lungul timpului.


cum a fost la evenimente

Evenimentele noastre din trecut

Am organizat o mulțime de evenimente dedicate industriei fitness din România, la care au participat câteva sute de operatori și lideri din industrie. Iată cum a fost!